Iata un banc , care pe mine m-a amuzat mult timp(scuzati-ma daca nu ma prea pricep sa-l zic):

In jungla, furnicutele stateau si se drogau. Trece elefantul pe langa ele, la care una:

-Elefantule, eu pun pariu cu tine ca nu poti sa pui talpa pe firimitura aia de paine!

Se uita elefantul ciudat la ele, si pune talpa pe firimitura de paine. Alta spune :

-Elefantule, eu pun pariu cu tine ca nu poti sa iei firimitura aia si sa ti-o pui pe cap!

Se uita elefantul ciudat la ele, ia firimitura si si-o pune pe cap.

Atunci, o alta furnicuta zice:

-Mama, fetelor, ce sandwitch mare am facut!!….

Din Libertatea aflam astazi ca un sex-shop a fost amendat cu 3.000 de lei din cauza unei reclamatii la OPC. Barbatul cu pricina era nemultumit ca papusa de desumfla dupa cateva utilizari si ca nu gemea cum ar fi trebuit. Asa ca cei de la OPC s-au vazut nevoiti sa mearga in control. Dupa control(?!?) au ajuns la concluzia ca barbatul avea dreptate (ce au facut, au testat la propriu papusa??) si au amendat magazinul cu 3.000 de lei. Super tare. Cu ce era biata papusa vinovata? Cine stie peste ce animal a dat in pat?

Seara trecuta am avut musafiri niste prieteni de familie. Mie, ca o fiica buna si grijulie ce sunt, mi-a revenit sarcina sa o tin ocupata pe fetita lor de 6 ani. Si tot vorbind eu cu ea despre zane, fat-frumosi, zmei si tot felul de alti monstri, mi-a spus ceva care m-a lasat masca. Am intrebat-o de ce creturi, dintre toate creaturile pamantului, ii este ei cel mai frica. Dupa ce a stat si s-a gandit, mi-a spus ca nu poate sa isi dea seama, dar cel mai PUTIN frica ii este de fantome, pentru ca ele sunt “imateriale” (citez), si nu iti pot face rau, pentru ca nu te pot atinge. Mi-au trebuit vreo 10 minute sa asimilez ce mi-a spus. Si are dreptate.

Eu ma tem de fantomele trecutului. Si chiar daca totul e la nivel psihologic, ma gandesc ca, oarecum, nu imi pot face rau, pentru ca nu ma pot atinge…

Da, am fost si eu pe acolo, sa vad care-i faza, cum sta treaba, stiti voi. Per total, mi-a placut cum s-a descurcat Roxana, organizatoarea (multumim! :D) si din cate am inteles toti cei prezenti care au asistat si la Blogmeet 2 au fost mult mai multumiti de editia asta decat de cea trecuta, din mai multe motive deja arhicunoscute. Fara sa o mai lungesc, ca deja ma plictisesc pe mine insami, aici e lista cu cei prezenti, iar poze vedeti pe la Ela si Ddumi prin gradina.

O zi buna.

Yesterday :  Uitasem cum e sa tina cineva si cu tine, si sa aiba pregatite cuvinte de incurajare. Am uitat cum e sa fie cineva increzator ca ai s-o scoti la capat pana la urma. Este extraordinar cum cateva cuvinte simple te fac sa zbori, sa te treaca un fior de placere pe spate, sa ai fluturi in stomac. Multumesc.

__________________________________

Today : E bine sa fii iubit. Pacat ca nu-i de ajuns.

“Am vorbit un minut despre una de alta
Ochi tai se-ncalzeu eu imi blestemam soarta”

La naiba. Urasc situatiile in care trebuie sa fiu tare cu toate ca mi-as smulge parul din cap. Si azi din pacate m-am aflat fata in fata cu o asa situatie. Inca o data ma simt ca o ratata, si nu pot sa ma privesc in oglinda. Nu, nu am nici un complex fata de imaginea mea, insa nu ma pot privi in ochi. Sunt furioasa pe mine ca, inca o data, am ratat sansa de a ma implica in ceva cu adevarat. Si l-am pierdut, si altcineva l-a castigat, si sper sa isi dea seama ce pretios este si cat de bun e inainte sa ii dea cu piciorul asa cum am patit eu. Sa nu isi dea seama de valoarea lui abia dupa ce l-a pierdut. Sper sa fiti fericiti, si chiar imi doresc sa va mearga bine. Nu stiu despre ea nimic, dar tu sigur meriti sa fii fericit. Sper ca stii cat de mult te iu… tin la tine.

CATRE GALATEEA
de nichita stanescu

Îti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile
si umbra ta, si tacerile tale, si sânul tau
ce cutremur au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si sprâncenele tale,
si bluza ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre
si ma rog de tine,
naste-ma.

Stiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai exista aproape -
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea…
si tot ce e dincolo de ele,
si atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul si-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngâna.
Si ma rog de tine,
naste-ma.

Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfârsitul cuvântului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - miscatoare umbre ale sângelui tau,
si pietrele, pietrele - umbre de piatra ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în fata ta si ma rog de tine,
naste-ma. Naste-ma.

In general dimineata, cand plec la scoala, trec pe langa un barbat trecut de 50 de ani, care inainte imi spunea tot felul de lucruri care ma scarbeau complet. Zic ca imi spunea, la trecut, pentru ca acum ma ocoleste de fiecare data cand trecem unul pe langa altul. Imi amintesc, acum aproape un an, in primavata lui 2007, plouase afara, asa ca mi-am luat umbrela cu mine in caz ca incepea din nou. O tineam strans pe langa corp ca era prea lunga pentru a-mi intra in ghiozdan. “Domnul” de care va zic a trecut pe langa mine si a murmurat ceva (am auzit vag niste cuvinte vulgare adresate sigur la adresa mea). Eu eram abia trezita din somn, si nu era cea mai buna zi a mea, asa ca m-am enervat (daca nu eram deja nervoasa, nu mai tin bine minte), si m-am intors dupa el si i-am fript una cu umbrela peste spate. Am vrut sa dau inca o data dar a marit pasul destul de repede. Dupa vreo doua luni plecam tot asa, la scoala , si acelasi “domn” trece pe langa, se uita si imi arunca un zambet pervers, deschizand gura sa spuna ceva. I-am luat-o inainte, spunandu-i ca daca trecuta l-am lovit cu umbrela, iar de data asta nu o sa ma abtin sa nu-l lovesc cu mapa daca imi spune ceva. Mut de uimire ma intreaba “A, tu erai?” si aproape o ia la fuga. :)) De atunci nici nu s-a mai uitat la mine mai mult decat ii trebuia sa isi aminteasca figura mea.

Graba strica treaba.

De fapt, graba strica buna dispozitie, capacitatea omului de a se relaxa, si alunga zambete de pe fetele multor persoane. De ce trebuie sa fim atat de grabiti? Timpul nu ne mai ajunge? Timpul e suficient pentru cel care il foloseste in mod productiv, iar prin asta nu inteleg sa incercam sa facem cat mai multe lucruri intr-o zi, asta insemnand sa fim in continuare grabiti. Graba nu provoaca decat nervi, riduri, strazi blocate, claxoane enervate, injuraturi, tipete, si iar nervi si riduri. De ce nu isi mai permite lumea pur si simplu sa respire? Am uitat sa respiram? Sa respiram CU ADEVARAT? Sa tragem o gura mare de aer (ignorand poluarea, asta e alta problema), si sa ne relaxam…macar pentru 30 de secunde. Cred ca ar fi de ajuns ca la fiecare.. doua ore sa zic, sa stam 30 de secunde sa respiram adanc si sa ne calmam. Sa invatam sa ne creem propria oaza de liniste in atata graba si agitatie. De ce trebuie mereu sa stam incruntati sau sa ii atentionam pe cei care ne stau in cale, pe un ton nesimtit as spune, ca “ne grabim!”?

Respirati, fratilor!

Cand am catusi de putin timp liber, fug la calculator si profit de asta ca sa mai rasfoiesc putin prin blogosfera. Nu citesc un blog (sau mai multe) anume, si ma bucur, pentru ca de-a lungul timpului chiar am dat peste niste oameni care merita “cititi”. Deocamdata ii urmaresc cu o oarecare atentie pe creve si pe bibishor. Si daca tot am adus aminte de ei, daca aveti timp, va recomand sa cititi asta : Daca…
O seara buna.