Mi se intampla atat de mult lucruri… Ma simt coplesita de sentimentele ce ma incearca, de lucrurile pe care le aflu, de lucrurile neplacute care mi se intampla. Sunt dezamagita de mine in primul rand, si abia apoi de tine… De ce nu mi-am dat seama mai devreme de cum esti? De ce iti sta in fire? Si de ce o sa faci? Si cel mai mult doare faptul ca primul lucru la care m-am gandit dup-aia a fost ca nu am cu cine sa vorbesc despre asta. Nu am cui sa ii impart nefericirile. Ma mustra constiinta cand ma gandesc ca M. a fost mereu alaturi de mine, si, ca de obicei, si de data asta m-a ascultat si m-a sfatuit, s-a oferit sa ma ajute, m-a facut sa vad lucrurile mai limpede si sa imi pun ordine in ganduri… Mi-am dat seama de ce trebuie sa fac. Insa pare asa de usor cand te gandesti la asta, si imposibil cand chiar trebuie sa o faci… Cred ca maine o sa fie ziua cea mare. Imi iau inima in dinti si spun tot ce am pe suflet. Deocamdata o sa ma bucur de ziua care a mai ramas.

Nu e adevarat ca nu am cu cine sa vorbesc. Pur si simplu imi era dor sa vorbesc cu cineva asa cum vorbeam acum un an. Acum prea multe s-au schimbat. Din fericire am pe cineva totusi langa mine, fata de care pot sa fiu eu, si cu bune si cu rele, si cu foarte rele. Mersi ca imi suporti toanele si ca ma sustii in orice.