In fiecare zi trebuie sa imi repet ca o fac pentru mine. Un singur an de sacrificii, apoi sunt libera sa ma odihnesc, sa ma distrez, sa fac ce vreau. Un singur an fara iesiri in oras, fara munte in week-end, fara gratare, fara dormit pana tarziu. Bine macar ca nu ma calugaresc. Cred ca asta imi permit si eu. Altfel nu am cum sa ma relaxez. Si nu, nu vorbesc despre sex, pur si simplu de noi. Am intrat pe ultima suta de metri si nu ma pot gandi la altceva. “Mai ai aproape 120 de zile. Fa ceva!” – asta era tata aseara. 500 de variante ( in total, fara oral) am de facut in astea 120 de zile. La biologie si la romana nu m-am apucat de invatat… Concluzia este ca timpul a trecut pe nesimtite, si ma trezesc cu bacul, vorba Profului, pe podul de la Cernavoda, in drum spre mine. Inca o insemnare in care eu ma plang. Nu-mi pasa. Credeam ca timpul e rabdator cu noi. Ei bine, nu e…

[ Later edit : Despre Proful o sa va povestesc cat de curand. ]