Si de sentimente confuze. Si, da, nu pot sa uit, sau sa trec peste. De iertat, am iertat. Ma pricep de minune in a ierta. Orice mi-ai face, eu iert. Poate de-aia nu sunt impacata cu mine, pentru ca accept prea multe porcarii, si iert. Dar mi se face dor, si ma gandesc la asta din ce in ce mai mult. Te urasc pentru ca nu pot sa uit. Numai mama, care este singura care stie cat de mult m-a durut, stie ce sa imi zica sa ma aduca inapoi cu picioarele pe pamant. Daca as fi fost eu cea care ar fi gresit, ti-ar fi dor? Ai ierta? Mi-ai mai acorda o a doua sansa?

Mi-e dor de el. Vorbim mult, dar de vazut, nu prea. Abia astept sa dau si ultimul examen, dup-aia am timp sa redescopar acei fluturi din stomac care imi lipsesc atat de mult. Totusi, ei mai apar cand suna telefonul, iar pe ecran apare numele sau. Dupa atatea luni, si inca simt asta. E ceva, nu?