martie 24, 2010
Prietene
Îmi place să îmi împărtăşesc problemele mele cu prietenii care sunt dispuşi să mă asculte cu adevărat. Mai ales cu O. şi E., cred că sunt cele mai bune persoane cărora să le ceri sfatul. O. este tipul romantic, visător, care crede în dragoste, dar nu la prima vedere, şi care mereu te va îndemna să îţi asculţi inima, pe când E. este persoana aceea logică, cea care gândeşte la rece, face liste pro şi contra, iar abia apoi trage concluziile. O conversaţie de-a noastră e dintre cele mai interesante, aşa că mereu îmi face plăcere când stăm într-un restaurant si vorbim. Pur şi simplu vorbim. Despre noi.
martie 22, 2010
Primăvară
Da, oameni buni, oficial a venit primăvara. Şi nu îmi spuneţi că primăvara a început pe 1 martie, bla bla. Primăvara începe, pentru o fată, atunci când este pisăita pe stradă. Nu ştiu dacă există cuvântul ăsta, a pisăi, dar eu mă prefac că există, iar voi vă prefaceţi că ştiţi ce înseamnă (cineva te strigă pis pis). Deci azi a început primăvara, într-un mod ciudat, şi anume când ieşeam de la sală şi, să zicem doar că nu aveam cel mai grozav look al meu. 
) You know what i mean.
Încep plimbările în parc (asta de week-end-ul ăsta nu se pune în aceeaşi oală cu celelalte).
Plimbare plăcută deci!
Week-end şi probleme
A fost un week-end grozav, după părerea mea, însă nu pot să ies din el fără probleme, nu? Că doar aşa m-am obişnuit.
Nici nu ştiu de unde să încep. E ca un fel de căsnicie. Nu poate exista căsătorie, în primul rând, fără să fie ambele părţi de acord. Dacă eu vreau, asta nu înseamnă că şi celălalt vrea. Şi dacă te vezi deja căsătorit, începi să ai probleme când îţi dai seama că nu e chiar cum te-ai gândit tu. Şi te doare, şi te roade, şi încerci să faci pe prostul, şi încerci să te minţi pe tine că totul e în regulă. Şi nu vin toate odata, să te omoare brusc, ci sunt mici bombiţe, care te zgârie, îţi fac vânătăi, dar nu te omoară. Mori poate pentru că pierzi prea mult sânge.
Şi mă doare, şi mă roade, şi nu pot să spun nimic, pentru că poate că e doar în mintea mea, şi nu vreau să dau în penibil şi nu vreau să sperii lumea, şi mi-e frică să aud ce simt cu voce tare, de-aia mă limitez doar la a le gândi.
Şi e tare greu…
martie 18, 2010
Viaţa
Când ai planuri mari, trebuie să te aştepţi şi la mari surprize, nu? Riscuri, alea, alea…
_____________________
Video of the day:
martie 16, 2010
De ce nu puteţi să mă lăsaţi în pace măcar o zi? O zi fără telefoane cu veşti proaste, fără certuri, fără intrigi. O zi fără reproşuri. Fără arătări cu degetul. Fără vinovaţi, fără victime.
Vreau o zi fără voi. Fără voi toţi. Unde să mă ascund? Unde să mă refugiez când nu am doar o problemă sau o supărare, ci vin în valuri, cu o precizie de ceas elveţian, torturându-mă ca picătura chinezească? Crezi că ştii ce simt, ce cred? N-ai nici cea mai mică idee. Şi timpul în care considerai că tot îţi aparţine a trecut, iar acum trebuie să mai înveţi să mai iei şi viaţa în piept.
Nu e chiar aşa roz cum credeai, nu?
Wake up and smell the coffee.
Photoblog
*These pictures are not mine! Every photo is linked to the original, so please check those out because they are great. Thank you!
martie 13, 2010
Now what?
Ţin minte că odată, când eram mai mică, m-am pierdut de mama şi de bunica. Eram într-un spital şi m-am rătăcit de ele. M-am simţit atunci, mică şi neştiutoare cum eram, atât de insignifiantă, de parcă eram singură într-o lume rece, rea, şi am plâns cum nu cred că am mai plâns vreodată. Eram pierdută, nu aparţineam nicăieri, şi atât de singură…Ieri, când am trecut pe lângă acelaşi spital, m-am simţit la fel, dar cumva ACASA. Am alte lucruri acum pentru care mă simt rătăcită, a nimănui…
martie 8, 2010
Era mai simplu atunci
Chiar că era mai simplu atunci. Cum când atunci? Acum doi, trei ani. În liceu. Cu prieteni. Ştiam cum să trecem împreună peste probleme. Şi cât de lipsiţi de griji eram uneori…
Îmi place să trăiesc în trecut dacă e cu tine. Din păcate prezentul nu ne este deajuns acum.
____________
Credeam că e ceva de moment. Şi era şi prea dimineaţă ca să nu mă afecteze. Şi credeam că mi-a trecut şi să niciodată nu vor mai exista îndoieli. Şi totuşi, am de ce să îmi fac griji? Poate doar exagerez. Da, asta trebuie să fie, exagerez. It’s over and i’m not sorry. Pentru că orice sfârşit e un nou început. Şi metroul era atât de aglomerat, nu?
